Fenomenele naturale ale Deltei Dunarii

In afara de splendoarea frumusetilor de la suprafata, Delta Dunarii are nenumarate frumuseti ascunse. Asta inseamna ca dupa fiecare scorbura, frunza, radacina putrezita si sub ochiurile de apa sau cine mai stie ce adancituri intunecate ale fundului Dunarii, stau vietuitoare nemaiintalnite, fiecare incercand sa-si parcurga ciclul natural

Bogatia consta si in spectaculozitatea fenomenelor naturale ale deltei. Aici poti vedea cum eclozeaza serpii sau soparlele, poti vedea ritualurile de imperechere ale tuturor speciilor de suprafata. Aceste momente unice sunt fascinante si de aceea vizita la pensiunea noastra din Delta se poate incununa cu fotografii unice si cu amintiri de neuitat.

Multe dintre specii sunt rare sau pe cale de disparitie si de aceea nu incurajam interventiile brutale sau deranjarea ecosistemelor.

Ne-am propus ca in viitorul apropiat sa organizam concursuri tematice de fotografie pentru musafirii nostri, iar castigatorii vor beneficia de cazare gratuita cel putin intr-un weekend. Astfel incercam sa descurajam alte feluri de a “deranja” natura.

Cateva repere naturale ale pestilor din Delta Dunarii:

NISETRUL Acipenser gueldenstaedtii Brandt & Ratzeburg, 1833

Răspândire în RBDD

Exemplare izolate pe Dunăre şi braţele sale Chilia şi Sfântu Gheorghe precum şi în Marea Neagră.

Dimensiuni

• Obişnuit: 100-200 cm, 20-30 kg
• Maxim: 236 cm, 115 kg

Biologie

Specie marină, migratoare anadromă. În mare trăieşte şi iernează până la adâncimi de 60-70 m. Pentru reproducere urcă în fluvii, uneori la distanţe mari de gurile de vărsare. Pe cursul Dunării, în trecut se semnalau exemplare până la Viena. Actualmente nu pot trece dincolo de barajele Porţile de Fier. Ca şi în cazul celorlalţi sturioni marini migratori, există două perioade de migraţiune: o parte din reproducători urcă din mare în Dunăre în perioada februarie-mai, cu cea mai mare intensitate în luna aprilie şi se reproduc în anul respectiv, iar o altă parte încep migraţia din august şi se desfăşoară până în noiembrie, cu maximum de intensitate în octombrie. Aceştia din urmă iernează în Dunăre şi se reproduc anul următor. Maturitatea sexuală se instalează la vârsta de 11-13 ani la masculi şi 12-16 ani la femele, la o lungime corporală de peste 1 m. Longevitatea menţionată este de 33 ani. Reproducerea are loc din aprilie şi până la începutul lui iunie, cu intensitate maximă în luna mai. Locurile de reproducere sunt formate din gropi de aprox. 8-20 m, cu fund argilos, pietriş sau nisip, ferite de mâlire. O femelă depune, funcţie de dimensiunile corporale, între 29.500-406.800 icre. Ecloziunea are loc după aprox. 90 ore. După reproducere exemplarele adulte se întorc în mare, iar puietul la vârsta de 2-3 luni, când are lungimea de aprox. 30 cm. Nisetrul, ca de altfel toate speciile de sturioni de la noi, nu se reproduce în ani consecutivi, ci la intervale de la 2 la 5 ani. O parte din puiet poate staţiona în partea inferioară a fluviului încă 1-2 ani. Hrana constă din felurite nevertebrate bentonice (crustacee, moluşte, larve de insecte), iar adulţii consumă şi peşti. Ritmul de creştere înregistrat este următorul: 1 an-31 cm, 2 ani-51 cm şi 2 kg, 4 ani-77 cm şi 4 kg, 6 ani-91 cm şi 6,5 kg, 10 ani-114 cm şi 12 kg, 17 ani-160 cm şi 31,5 kg.

Pescuit industrial

Pentru pescuitul nisetrului se folosesc avele de sturioni, ohanele şi carmacele. La setci de scrumbie se capturează accidental. Cele mai frecvente capturi se realizează pe Dunăre. După 1950 cantităţile recoltate cunosc o scădere drastică, principalul motiv fiind pescuitul iraţional, până aproape de epuizarea stocului. Astfel, în anul 2005 pe tot traseul dunărean al sectorului românesc s-au capturat numai 8 exemplare. Peste 50 % din capturi au fost realizate în actuala arie a RBDD.

Pescuit sportiv

Deşi nisetrul se hrăneşte şi în Dunăre, până în prezent nu se cunosc capturi înregistrate prin pescuit sportiv, cel puţin în aria RBDD.

Valoare alimentară

După cegă, nisetrul are carnea cea mai gustoasă, comparativ cu a celorlalţi sturioni de la noi. Se consumă sub toate formele. Icrele au bobul mare, aproape ca a celor de morun, de culoare cenuşiu închis.

BATCA Blicca bjoerkna (Linnaeus, 1758)

Răspândire în RBDD

Este una din speciile cele mai frecvente şi abundente în toate apele dulci: Dunăre, lacuri şi canale, melele şi chiar în Marea Neagră în faţa gurilor Dunării.

Dimensiuni

• Obişnuit: 15-25 cm
• Maxim: 36 cm, 1 kg
• Legală: 15 cm

Biologie

Batca trăieşte atât în ape dulci lent curgătoare cât şi stagnante. Se deplasează de obicei în cârduri, pe vârste, aproape de fundul apei. Reproducerea are loc în aprilie-iunie, în zone puţin adânci şi cu vegetaţie, pe care îşi depune ponta (2.500-140.000 icre). Durata incubaţiei este de 4-6 zile. Maturitatea sexuală este atinsă la 3-4 ani. Se hrăneşte cu nevertebrate bentonice, larve de insecte şi uneori detritus vegetal. Exemplarele tinere consumă zooplancton.

Pescuit industrial

Batca se capturează în cantităţi însemnate la setci, taliane, vintire şi năvod. Intrucât în raportările de captură aceasta nu este înregistrată ca specie distinctă, ci fie ca “plătică mică”, fie “plătică şi batcă “, categorii în care de obicei sunt amestecate şi alte specii de talie mică sau medie precum avatul, sabiţa, babuşca, roşioara etc., nu se poate prezenta o cifră reală asupra cantităţilor anuale pescuite.

Pescuit sportiv

Se preteză la pescuitul sportiv staţionar, atât la plută, când trebuie căutată aproape de fund, cât şi la pescuitul de fund, cu lansete uşoare. Cele mai bune rezultate se obţin la momeli naturale (viermuşi, râme), însă se capturează şi la momeli vegetale. Se obţin rezultate bune şi iarna.

Valoare alimentară

Relativ redusă, având un gust destul de fad. Carnea este albă, relativ slabă şi cu multe oase bifurcate în zona spinării. În teritoriul analizat se consumă în stare proaspătă (saramură, prăjită, în ciorba pescărească). Protecţie Nu este o specie periclitată şi nu sunt prevăzute măsuri speciale de protecţie.

MREANA ALBA -Barbus barbus (Linnaeus, 1758)

Raspândire în RBDD

Prezenţă destul de sporadică pe tot traseul Dunării, cu frecvenţă mai mare pe braţul Chilia, în aval de Tatanir şi pe braţul Sfântu Gheorghe, în aval de Murighiol.

Dimensiuni

• Obişnuit: 25-50 cm
• Maxim: 120 cm, 12 kg
• Legală: 27 cm

Biologie

Specie tipic reofilă, trăind de preferinţă în râuri mari, fiind mai frecventă în cele de şes. Preferă locurile adânci, cu curent moderat şi fund tare. Primăvara migrează spre amonte, iar toamna în sens invers. La populaţiile din Dunăre nu se cunoaşte migraţia. Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 2-3 ani la masculi şi 4-5 ani la femele. Reproducerea are loc din mai până în iulie (după uni autori începând din aprilie), în zone cu apă adâncă şi în curent. Icrele, în număr de aprox. 15.000-150.000 sunt depuse pe pietre, crengi sau direct pe nisip. Durata incubaţiei este de 5-15 zile. Hrana constă într-o gamă largă de nevertebrate acvatice existente la fundul apei (crustacee, viermi, larve de insecte) şi mai rar componente vegetale, detritus sau chiar peşti de talie mică. Ritmul de creştere este lent: 7 cm în primul an, 20-25 cm la 4-5 ani şi 60 – 80 cm la 10 ani.

Pescuit industrial

În aria RBDD se capturează sporadic numai pe Dunăre, mai ales cu ocazia pescuitului la ave de scrumbie sau sturioni. Specia fiind rară aici, nu intră în categoria celor de importanţă economică.

Pescuit sportiv

În teritoriul RBDD, datorită rarităţii ei, mreana nu constituie un obiectiv special pentru pescarii sportivi, ca pe alte râuri din ţară. Se capturează ocazional la pescuitul de fund în Dunăre, practicat la alte specii. Momelile preferate sunt coropişniţa şi râmele de orice fel. Se poate prinde şi la momeli vegetale. Valoare alimentară Mreana are o musculatură albă, fină şi gustoasă, destul de slabă, dar cu multe oase bifurcate în zona spinării. Se consumă în stare proaspătă. Icrele sunt toxice.

CARACUDA – Carassius carassius (Linnaeus, 1758)

Răspândire în RBDD

Din aceleaşi motive, caracuda a suferit acelaşi declin ca în întreaga ţară, fiind aproape de dispariţie. Până prin anul 1970 specia era abundentă şi frecventă în majoritatea apelor dulci stagnante, fiind de interes pentru pescuitul industrial. În ultimii ani, datorită diminuării poluării şi redresării unor habitate acvatice, caracuda a început să-şi refacă populaţiile în unele lacuri şi canale mai izolate, însă pe ansamblu, în acest teritoriu se poate afirma că specia este încă rară.

Dimensiuni

• Obişnuit: 20 cm
• Maxim: 64 cm, 3 kg
• Legală: 17 cm

Biologie

Caracuda este un peşte legat de ape stagnante limpezi, relativ adânci şi cu macrofite acvatice. Este rezistentă la deficitul de oxigen însă foarte sensibilă la eutrofizare (înfloriri algale şi diminuarea transparenţei). Maturitatea sexuală se produce la 2-3 ani. Reproducerea are loc în perioada mai-iulie, când o femelă depune pe plantele acvatice 6.000-300.000 icre, funcţie de talie şi vârstă, în 4-5 reprize. Ecloziunea se produce după 5-7 zile. Hrana constă din macrofite acvatice şi nevertebrate bentonice. Ritmul de creştere înregistrat este următorul: 13-20 g la un an, 69-160 g la 2 ani, 180-250 g la 3 ani, 300 g la 4 ani.

Pescuit industrial

În trecut caracuda era o specie de interes pentru pescuitul industrial în aria RBDD, pescuindu-se în majoritatea apelor stagnante dulci, la vintire, taliene şi setci. După anul 1983, datorită diminuării stocului până aproape de dispariţie, nu mai prezintă importanţă economică, pescuitul fiind interzis o perioadă pentru refacerea populaţiei. Pescuit sportiv Nu prezintă importanţă. Valoare alimentară Are o carne mai dulce decât cea a carasului, cu multe oase în musculatura dorsală. De obicei carnea are gust de nămol. Se consumă prăjită şi la ciorba pescărească.

Somn, moacă şi somotei (sub 1 kg), iaprac (între 1-4 kg), iarma (între 4-10 kg), pană (peste 10 kg) Silurus glanis Linnaeus, 1758

Răspândire în RBDD

Specie comună pe tot traseul Dunării şi cu fluctuaţii sezoniere şi anuale în lacurile mari şi canalele adiacente intradeltaice, iar în Razim-Sinoie este o prezenţă sporadică. De asemeni se întâlneşte sporadic în melele şi părţile îndulcite ale Mării Negre.

Dimensiuni

• Obişnuit: 50-100 cm, 1,5-7 kg
• Maxim: 500 cm, 306 kg
• Legală: 50 cm

Biologie

Specie bentonică de apă dulce, care suportă şi mediul salmastru. Preferă zonele adânci ale apelor curgătoare, însă se întâlneşte şi în lacurile mari cu substrat tare sau nămolos. Maturitatea sexuală se instalează la vârsta de 4-5 ani, la o lungime de peste 50 cm. Reproducerea se declanşează la temperatura apei de 18-20°C, din a doua jumătate a lunii aprilie şi până în prima perioadă a lunii iunie. Reproducătorii se grupează în perechi. O femelă depune 60.000-1.000.000 icre, funcţie de talie, în apă puţin adâncă şi bogată în vegetaţie, motiv pentru care reproducătorii întreprind deplasări din Dunăre în bălţi şi se retrag după reproducere din nou în Dunăre. Masculul păzeşte ponta, timp în care nu se hrăneşte. Durata incubaţiei este de 5-7 zile. În aria RBDD, hrana principală a somnului din Dunăre constă în racul Astacus leptodactylus, pe care în vânează din zona pragurilor unde această specie formează colonii, crustaceul fiind adăpostit în găuri. Se mai hrăneşte cu diverse specii de peşti bentonici, mai ales guvizi, sau chiar specii din păturile superioare pe care le vânează atât din masa apei cât şi de la suprafaţă, mai ales noaptea. În momentul răpirii la suprafaţă, prin aspiraţia bruscă a prăzii, somnul scoate un sunet caracteristic. Acest aspect a inspirat confecţionarea unei unelte de pescuit specifică pentru somn şi anume cloncul, care îi imită zgomotul de răpire la suprafaţă şi îl atrage la momeală. Din spectrul trofic al somnului mai face parte o gamă largă de nevertebrate bentonice, cadavre, sau orice vertebrat pe care îl poate înghiţi. S-a constatat că somnul se hrăneşte cu mică intensitate şi iarna, găsindu-se peşti în stomacul unor exemplare capturate în Dunăre (aria RBDD). Longevitatea este de aprox. 80 ani. Ritmul de creştere este remarcabil. Astfel, în condiţiile Deltei Dunării somnul poate atinge în primul an de viaţă 20-35 cm şi 200-500 g, iar în al doilea an până la 1 kg.

Pescuit industrial

În aria RBDD somnul este o specie de interes pentru pescuitul industrial, capturându-se la vintire, taliene, setci, năvod, iar în Dunăre se utilizează şi cârligele cu momeli, precum priponul, cloncul şi visela, iar ca momeli ţipari, caraşi, broaşte, râme, lipitori, coropişniţe. Capturile se realizează atât în Dunăre cât şi în lacuri şi unele canale adânci.

Pescuit sportiv

În aria RBDD somnul este una din cele mai căutate specii de către pescarii sportivi. Se capturează mai ales în Dunăre, la pescuit staţionar de fund, în zonele mai adânci şi de regulă cu plumbaj de peste 80 g, utilizându-se ca momeli râmele şerpeşti negre sau albe, coropişniţa, viermele de salcie, lipitori, peştişor viu sau mort. În cazuri mai rare se capturează şi la momeli artificiale (linguri oscilante sau rotative, voblere, twistere).

Valoare alimentară

Carnea somnului este deosebit de apreciată, având un gust plăcut şi fiind lipsită de oase mărunte. Exemplarele mai mari au un conţinut ridicat de grăsimi în musculatură, în special în jumătatea posterioară a corpului. Se consumă în stare proaspătă sub toate formele şi de asemenea somnul mare este deosebit de apreciat sub formă afumată (batog). Icrele se consumă pe scară redusă doar fierte în ciorbă.

Anghilă, ogor, hel – Anguilla anguilla (Linnaeus, 1758)

Răspândire în RBDD

Exemplare izolate în Dunăre şi braţele sale, Marea Neagră şi mai frecvent în Razim-Sinoie şi canalele adiacente, ca urmare a evadării exemplarelor din lacul Babadag, unde de aprox. două decenii anghila face obiectul acvaculturii, fiind populat periodic cu material pisciol din import.

Dimensiuni

• Obişnuit: 60-100 cm, 1-2 kg
• Maxim: 133 cm , 6,6 kg

Biologie

Specie eurihalină, migratoare catadromă. Majoritatea vieţii şi-o petrece în apele dulci curgătoare şi stagnante. Perioada de şedere în apele dulci, până la atingerea maturităţii sexuale este variabilă şi anume 6-12 ani la masculi şi 9-20 ani la femele. Vârsta maximă raportată este de 85 ani. La atingerea maturităţii sexuale, anghilele migrează pe râuri în aval, ajungând în mări şi Oceanul Atlantic, iar de aici străbat spre vest o distanţă de 5.000-6.000 km. până în Marea Sargaselor, zona insulelor Bermude, unde se menţionează că se reproduc la o adâncime de aprox. 400 m. De asemenea se afirmă că această distanţă este parcursă în aprox. 6 luni, timp în care gonadele îşi desăvârşesc procesul de maturare. Cârduirea reproducătorilor la gurile fluviilor în vederea declanşării lungii călătorii oceanice are loc eşalonat, după cum urmează: primii care ajung sunt masculii, peste care se suprapun la scurt timp femelele. Migraţia începe cu populaţiile de pe coastele Rusiei, Norvegiei şi Suediei, urmate la scurt timp de cele din Germania şi Anglia, iar la urmă cele din bazinul Mediteranei. Călătoria spre locul de depunere a pontei se produce după ce toate aceste cârduri se reunesc. În timpul migraţiei anghilele nu se hrănesc.

Reproducerea în Marea Sargaselor are loc în perioada ianuarie-mai. După depunerea pontelor reproducătorii mor. Larvele eclozate, numite leptocefali, au aspect de frunză de salcie şi sunt transparente. Ajungând în păturile superioare ale apei, acestea sunt transportate în mod pasiv de către curenţii oceanici spre coastele europene, unde ajung într-un timp de până la 3 ani. În apropiere de ţărm leptocefalii se metamorfozează, devenind serpentiformi şi aproape nepigmentaţi. În acest stadiu se numesc civele. Civelele pătrund în număr mare în apele dulci europene. Se menţionează că o parte rămân în mediul marin. Cele din mediul marin se transformă în masculi, iar cele din mediul dulcicol în cea mai mare parte în femele. Leptocefalii se hrănesc cu plancton, iar civelele şi mai apoi juvenilii cu diverse nevertebrate bentonice (crustacee, larve de insecte, viermi, moluşte).

Odată cu înaintarea în vârstă şi dimensiune, în spectrul trofic al anghilei intră în proporţie însemnată şi peştii de talie mică. La anghilele de 0,5-1,5 kg capturate în aria RBDD, respectiv Dunăre, lacurile Babadag şi Razim-Sinoie, cel mai frecvent s-a înregistrat racul Astacus leptocephalus şi diverse specii de gobiide. Anghila este mai activă pe timp de noapte, ziua preferând să stea adăpostită în zone mai adânci, printre roci, crevase, buturugi. În cazul unor condiţii acvatice nefavorabile sau premergător migraţiei de reproducere, anghilele pot trece dintr-un bazin în altul pe uscat, prin mişcări serpentiforme, deplasarea fiind înlesnită de substratul vegetal umed. În ce priveşte ritmul de creştere, nu posedăm date din zonele României. Pentru anghilele din apele dulci ale Estoniei sunt prezentate următoarele date: la vârsta de 5 ani – 48,6 cm şi 264 g, 7 ani – 64,3 cm şi 592 g, 9 ani – 74,4 cm şi 846 cm, 12 ani – 81,7 cm şi 1086 g, 15 ani – 89,2 cm şi 1348 g. In condiţiile creşterii intensive şi superintensive (în căzi furajate cu granule) în primul an puietul înregistrează 50 g, iar în al treilea an ajunge la 250 g.

Pescuit industrial

În apele naturale din aria RBDD nu prezintă importanţă, avându-se în vedere raritatea speciei. În lacul Babadag, populat cu anghilă în scop comercial, capturarea acesteia se face cu vintire şi taliene cu ochiuri mici. În lacul Razim-Sinoie şi alte bazine acvatice, inclusiv Marea Neagră, se capturează exemplare sporadice.

Pescuit sportiv

Se capturează foarte rar în Dunăre şi Razim-Sinoie, cu ocazia pescuitului la alte specii, de obicei la pescuitul de fund, folosindu-se ca momeli râme, peştişori întregi sau bucăţi.

Valoare alimentară

Are o carne grasă, lipsită de oase mărunte şi deosebit de gustoasă. Pielea este groasă şi de obicei se înlătură înainte de consum. Este mai apreciată sub formă afumată. Protecţie Nu sunt prevăzute măsuri speciale de protecţie.

CEGA – Acipenser ruthenus Linnaeus, 1758

Răspândire în RBDD

Până prin 1968 cega era o captură frecventă pe braţele Dunării, mai ales pe Chilia şi Sfântu Gheorghe. Actualmente se pescuiesc exemplare izolate, predominând cele juvenile. Capturi sporadice s-au înregistrat şi în lacul Razim.

Dimensiuni

• Obişnuit: 50-60 cm, 3-4 kg
• Maxim: 125 cm, 16 kg

Biologie

Specie dulcicolă şi reofilă, preferând zonele adânci ale râurilor mari, cu curent şi fund tare. În nordul Europei se întâlneşte şi în ape stagnante dulci (lacurile Ladoga şi Onega), precum şi în mediul marin (Marea Caspică în apropiere de gura fluviilor). Nu ajunge decât accidental din Dunăre în Marea Neagră. Iernează în grupuri, în gropi adânci. Vârsta maximă menţionată este de 24 ani. Maturitatea sexuală se instalează la vârsta de 3-5 ani la masculi şi 4-7 ani la femele, la lungimea corporală de 40-50 cm. Reproducerea are loc la temperatura apei de 12-17°C (aprilie-mai). Prolificitatea variază între aprox. 7.000-108.000 icre, funcţie de talie. Aceasta scade după vârsta de 7 ani, iar depunerea pontei are loc de la această vârstă din doi în doi ani. Pentru depunerea pontei cega întreprinde migraţii în amonte. Icrele sunt depuse la adâncimi de cel puţin 4-5 m, în zone cu curent, pe prundiş sau pietriş, fiind adezive la substrat. Depunerea pontei durează aprox. 2 săptămâni. Hrana constă din nevertebrate bentonice, mai ales crustacee amfipode şi larve de insecte (efemere, tricoptere, chironomide), ocazional icre şi puiet de peşte. În Dunărea Inferioară elementul principal al hranei era constituit din larvele efemeridului Palingenia longicaudata, care, datorită poluării, nu se mai semnalează în această zonă de aprox. 45 ani. Probabil că acest aspect a constituit una din cauzele diminuării drastice a stocului de cegă în acest teritoriu. Ritmul de creştere al cegăi înregistrat în Dunăre este următorul: 26,1 cm la 1 an, 35 cm la 2 ani, 40,3 cm la 3 ani, 48 cm la 5 ani, 53,8 cm la 7 ani, 58 cm la 10 ani. Pescuit industrial Pentru pescuitul cegăi se utilizează de obicei plase de fund (ave de cegă, setci de scrumbie). În trecut se captura frecvent la pripoane, utilizându-se ca momeală larva efemeridului Palingenia, denumită de localnicii din Delta Dunării mitilic (actualmente dispărută) şi de asemenea cu carmace de cegă (cărmăcuţe). Actualmente, ultimele două unelte se utilizează sporadic numai în zonele de amonte ale Dunării. În ultimele decenii, datorită scăderii drastice a stocului, se capturează accidental pe cele 3 braţe ale Dunării. Capturile pe Dunăre sunt mai frecvente de la Isaccea în amonte. După 1980, cantităţile pescuite în zona menţionată nu se mai raportează la punctele de colectare, însă s-a apreciat că se capturează anual aprox. 500-1000 kg. În mai multe ţări se produce pe cale artificială un hibrid între femela de morun şi masculul de cegă, numit bester, fertil şi cu ritm bun de creştere, în care se pun speranţe pentru oferta de carne de sturion pe piaţă.

Pescuit sportiv

În aria RBDD cega nu prezintă importanţă pentru pescuitul sportiv, datorită rarităţii sale. Se capturează accidental în braţele Dunării la pescuitul de fund, folosindu-se de obicei ca momeală râmele. În zonele de amonte ale Dunării capturile la undiţă sunt mai frecvente.

Valoare alimentară

Calităţile gustative ale cegii sunt deosebit de apreciate, fiind cotat ca cel mai gustos sturion din Dunăre. Are un conţinut de până la 6,4 % grăsimi. Se consumă în stare proaspătă. Icrele fiind de dimensiuni mai mici şi de culoare cenuşie, sunt mai puţin apreciate sub formă de caviar decât la restul sturionilor de la noi.

PASTRUGA – Acipenser stellatus Linnaeus, 1758

Răspândire în RBDD

Marea Neagră, Dunăre, braţele Chilia şi Sfântu Gheorghe şi ocazional în lacul Razim. Pe braţul Sulina actualmente nu mai urcă datorită navigaţiei intense. Dimensiuni Obişnuit: 100-120 cm, 6-8 kg Maxim: 218 cm, 54 kg.

Biologie

Specie marină, migratoare anadromă. Cea mai mare parte a vieţii se desfăşoară în mare, exemplarele vârstnice mai în larg, la adâncimi de 10-40 m, în faciesurile nisipoase şi mitiloide, iar cele juvenile mai aproape de gurile fluviilor, unde găsesc locuri de hrănire favorabile. Pentru reproducere urcă în fluvii, uneori la distanţe mari de gurile de vărsare. Vârsta maximă menţionată este de 35 ani. Maturitatea sexuală se instalează la 5-6 ani la masculi şi 7-10 ani la femele, la o lungime corporală de 90-120 cm. In ceea ce priveşte migraţia pentru reproducere, sunt menţionate exemplare care intră din mare în Dunăre primăvara, în martie-aprilie, la temperatura apei de 8-11ºC şi care se reproduc în acelaşi an, respectiv în aprilie-mai. Mai există o migraţie care se desfăşoară din vară şi până iarna, caz în care exemplarele iernează în Dunăre şi se reproduc în anul următor, tot în perioada aprilie-mai. Locurile de reproducere o formează gropile mai adânci, de 8-10 m, cu fund argilos, pietriş sau nisip, ferite de mâlire. Actualmente pe Dunăre acestea sunt situate în amonte de Hârşova. O femelă depune, funcţie de dimensiunile corporale, între 70.300-430.000 icre. Ecloziunea are loc după 50-100 ore, funcţie de temperatura apei. După reproducere exemplarele adulte se întorc în mare, iar majoritatea puietului până în toamnă, când are lungimea de 30-35 cm. Hrana constă din felurite nevertebrate bentonice (crustacee, moluşte, larve de insecte), iar adulţii consumă şi peşti. Hrănirea are loc mai ales noaptea. Ritmul de creştere înregistrat este următorul: 1 an-30 cm, 2 ani-60 cm, 4 ani-80 cm, 6 ani-110 cm, 10 ani-120 cm, 18 ani-160 cm.

Pescuit industrial

Deşi stocul de păstrugă este în declin drastic faţă de trecut, actualmente este specia care, ca număr de exemplare, deţine ponderea în pescuitul industrial al sturionilor la noi, iar ca şi cantitate este pe locul doi după morun. Se pescuieşte prin aceleaşi metode descrise la nisetru.

Pescuit sportiv

Deşi păstruga se hrăneşte şi în Dunăre, până în prezent nu se cunosc capturi înregistrate prin pescuit sportiv, cel puţin în aria RBDD.

Valoare alimentară Carnea este deosebit de apreciată, însă nu se apropie de calităţile gustative ale nisetrului şi cegii. Se consumă mai ales proaspătă, dar şi sărată şi afumată. Icrele au dimensiuni mai mici decât ale morunului şi nisetrului şi datorită gustului sunt preferate pentru producerea caviarului.